S-a incheiat sambata 2 noiembrie conferinta de Sisteme deschise, ROSE'96. Campania electorala si alegerile din ziua de 3 noiembrie au facut ca aceasta a 4-a conferinta sa fie mai putin observata de presa decat precedentele. Euforia schimbarii ce se intrevede in urma victoriei CDR la alegerile parlamentare, lasa si mai putin timp de rememorare si discutii asupra acestei manifestari stiintifice reusite. Incerc de aceea sa redau cateva impresii, ca participant, fara pretentii de obiectivitate.
In stilul deja consacrat de la precedentele editii, ROSE'96 "Romanian Open System Event", s-a desfasurat la Palatul National al Copiilor, in Bucuresti, intre 30 octombrie - 2 noiembrie. Organizator GURU - Grupul utilizatorilor romani de Unix, in principal Adi Rotaru (IIRUC - Bucuresti, initiator al retelei RoLink) si prof. Irina Athanasiu (catedra de calculatoare a Univ. Politehnica Bucuresti).
La deschiderea conferintei, miercuri dimineata, de aceasta data totul era pregatit: ecusoane, sacosele imprimate cu sigla conferintei cuprindeau volumul cu lucrarile tiparite (volum frumos tehnoredactat, ce include si cuprinsul pe sectiuni si lista participantilor), programul si obisnuitele pliante si reclame ale firmelor prezente in expozitie. De remarcat CD-ul Discovery MicroStation GeoGraphics produs al firmei Bentley, prezent in sacosa fiecarui participant, precum si pix-ul GURU. Si o alta idee organizatorica inspirata, deja la a doua editie, participantii cu lucrari acceptate (incluse in volum si in program) fiind scutiti de plata taxei de participare.
Cu toate ca pregatirile erau facute si ca participarea nu a depasit asteptarile organizatorilor, nu s-a reusit incadrarea in program. Nu este o noutate, nu suntem performeri ai punctualitatii.
Sesiunea de deschidere a fost onorata, alaturi de conducerea GURU, de Darryl Parker (SUN Microsystems), Niculai Sandu (SFOS Bucuresti), Jeff Haemer, Mircea Petrescu, Eigil Gronneberg (Taide Network AB, Norvegia) si Evi Nemeth (University of Carolina, SUA). Remarcabile consideratiile despre UNIX ale lui Jeff Haemer si Evi Nemeth. Jeff Haemer, care a mai fost la prima conferinta ROSE in 1993 la Cluj, a apreciat schimbarile majore din zona retelelor din acesti 3 ani si a facut o inalta demonstratie actoriceasca de captare a atentiei publicului, prezentand relatia sistemelor de operare de tip UNIX cu sistemele deschise (de ce este Unix un sistem deschis?).
Atunci cand ar fi trebuit sa inceapa pauza de pranz mi-a revenit cinstea de a conduce sectia de 'Educatie la distanta', avandu-l ca invitat principal pe ing. Nic Nistor de la Universitatea din Muenchen, doctorand in psihologie si educatia prin Internet. Acesta a prezentat conferinta "Aspecte educative ale invatarii in reteaua de calculatoare". In concluzie am incercat sa limitez comunicarile mele, cea despre reteaua Kidlink (colaborare cu Odd de Presno si Lara Stefansdottir) si cea despre ghidul dr.Bob privind accesul la Internet prin e-mail si impactul sau in Romania (cooperare cu Bob Rankin).
Sesiunea de dupa amiaza, condusa de prof. N. Tapus (cs, PUB), a fost dedicata sistemelor distribuite. Apoi, de la 17:30 s-a desfasurat un seminar intitulat "Secure Routing", prezentat de Olivier Dupont, seminar organizat de CISCO si ROMSYS. De remarcat ca problemele securitatii datelor au facut sali pline in mai multe zile ale conferintei, starnind si multe discutii la masa rotunda cu furnizorii de servicii Internet - sambata 2 noiembrie.
Ziua de joi, 31 octombrie, a fost, conform programului, consacrata firmelor participante si la expozitia din cadrul ROSE. Dintre conferintele cu caracter comercial - promotional, am remarcat- o pe cea a lui Derryl Parker (SUN Microsystems) "Java Enabled Business Application Environments", dar si pe a lui Sebastian Taralunga (KappaNet) privind tehnologiile transmisiilor de date cu CATV. Majoritatea lucrarilor de joi s-au tinut folosind sistemul Power Point, cu vizualizarea ecranelor demonstrative pe un mare dispozitiv de afisaj. Deci in conditii mult mai bune decat comunicarile si conferintele cu caracter stiintific care au utilizat doar proiectorul de transparente si un ecran destul de mic.
Statia JAVA din expozitie, de la standul SUN, a completat prezentarea facuta de D. Parker (menager pentru Europa de Est al firmei SUN). S-au facut deja mai multe referiri in mediile romanesti (inclusiv in Telegrama) despre evenimentul lansarii statiei Java la numai 2 (4) zile dela lansarea oficiala din SUA. Din pacate in cateva din aceste referiri a fost omis faptul ca lansarea s-a facut in cadrul conferintei si expozitei ROSE'96.
Nu au lipsit, la ROSE, nici bazele de date, mai ales prin prezentarea facuta de reprezentantul firmei Oracle Romania, Bogdan Mihailescu, "Oracle, New Access Interfaces for Data Bases". Prezentarea si discutiile au privit relatia si accesul Web al bazelor de date.
Au fost prezente prin conferinte, la aceasta sectiune si firmele IBM Romania, Digital Romania, Agnor High Tech, Global One, EUnet Romania, RoLink- IIRUC SA, etc. De asemeni a fost primita cu mult interes conferinta celor de la Taide - principala noastra punte spre Internet.
Vineri, 1 noiembrie, sectiunea de dimineata a fost consacrata securitatii retelei si modurilor de protectie si de criptare a informatiei in retea. Chairman - prof. Virgil Gligor de la Maryland University (SUA). Domnul V. Gligor a tinut si o foarte interesanta prezentare a infrastructurilor de autentificare in retea. Securitatea retelelor locale (Intranet) si in transferul de fisiere, sau ce trebuie sa stie un manager in tehnologia informatiei, au fost temele dezvoltate de Michael Roemer de la FTP Software Inc.
A urmat sectiunea privind Internet si Intranet, cu inca o lucrare privind "Java Station" (Attila Mester - SUN Microsystems). Pacat ca au existat si lucrari incluse in program care nu au fost prezentate (intre acestea Fl. Pilat si C. Suciu - The Concept of the INTRANET in a Modern Company.
Doamna Evi Nemeth , cuceritoare pentru varsta domniei sale, a prezentat cateva instrumente de administratia sistemelor (adduser, addhost, sudo...).
Sectiunile de dupa amiaza, conduse de profesorii Traian Munteanu (Grenoble), Valentin Cristea si Marian Dobre (PUB), cuprinzand sisteme distribuite si sisteme in timp real cu aplicatii. Profesorul Munteanu a prezentat o frumoasa conferinta - survey - privind proiectarea sistemelor de operare paralele, cu un istoric al 'paralelismului'.
Chiar daca, in stilul uzual la noi, multe comunicari si conferinte s-au incheiat doar cu aplauze, au existat suficiente prezentari la care discutiile si comentariile au trebuit intrerupte pentru a respecta cat de cat programul. Impresia mea a fost ca recordul in aceasta directie, a discutiilor, a fost obtinut de conferinta prof.T. Munteanu.
Sambata 2 noiembrie, de la 10:30 a avut loc o 'masa rotunda' - dezbatere cu cei mai importanti furnizori de servicii Internet din Bucuresti si din tara, dezbatere moderata de prof. Irina Athanasiu si de Romulus Maier - director al Agora Press s.r.l. Au participat, pe scena, 12 menageri si specialisti ai firmelor comerciale ce ofera servicii de acces in Internet, alaturi de cei patru reprezentanti ai retelelor non-profit din tara: de la dreapta spre stanga, Nini Popovici - director si suflet al retelei PUB - RoEduNet, Niculai Sandu (Fundatia Soros pentru o Societate Deschisa - Bucuresti), Mihai Batraneanu (PcNet Bucuresti) si Eugen Staicut - administrator al domeniului .ro si al retelei de cercetare RNC (ICI - Roearn). Ca furnizori comerciali, au stat in fata noastra si au raspuns la intrebari, domnii Ionel Corbea (Internet Cafe), A. Rotaru (de asta data ca reprezentant al RoLink - IIRUC), Trandafir Moisa (InterComp), Dragos Ghitescu (Global One - RomTelecom), Tudor Panaitescu (Logic), Iosif Fetich (Hot Soft), Constantin Teodorescu (Flex Consult- Braila), doi tineri de la Iasi (NordEst) al caror nume nu l-am retinut, Liviu Ionescu (Eunet Romania) si Sebastian Taralunga impreuna cu managerul firmei Kappa. Ca de obicei, provincia a fost slab si nesemnificativ reprezentata. A fost totusi un progres remarcabil, ca participare, comparativ cu manifestarea similara de la ROSE'95. In sala am numarat intre 120-140 de persoane (fluctuatii in timp). Am remarcat in mod special in prezentarea intentiilor, declaratiile domnilor Mihai Batraneanu si Ionel Corbea: PCNet ofera acces gratuit la Internet oricarei persoane particulare, precum si organizatiilor neguvernamentale nonprofit; cauta sa aduca Internet-ul in fiecare casa, in timp ce recent infiintata cafenea 'Internet' cauta sa scoata Internetul si in strada (pe trotuarul din fata localului de pe Calea Victoriei 222).
Dintre problemele propuse discutiei de doamna Irina Athanasiu, prima a privit interconectivitatea locala - sau situatiile paradoxale in care mesajele dintre doi utilizatori situati in tara sau chiar in acelasi oras circula prin Suedia - Olanda - Austria, sau chiar prin SUA.S-a discutat mult despre viteze, despre punti de trecere intre retele, despre conventii intre furnizori. S-a propus, fara a se finaliza totusi, realizarea unei asociatii (comisii?) care sa promoveze si sa sprijine comunicatia mai directa dintre diferitele retele ale domeniului RO. Pentru ca a existat afirmatia ca cea mai mare parte a traficului priveste parteneri de pe teritoriul tarii. Mi s-au parut foarte interesante relatarile dinspre reteaua academica. Si despre reteaua RNC si despre RoEduNet (RoDIS?) s-au dat destule amanunte tehnice. Am fost nemultumit de modul extrem de succint si de modest adoptat de domnul Niculai Sandu in prezentarea celei mai intinse (si mai performante) retele din tara - reteaua SFOS a liceelor. M. Batraneanu de la PCNET ne-a vorbit despre numarul imens de utilizatori, despre listele ce functioneaza, despre numarul de linii (70 canale simultan!) si despre primul Magazin Virtual. Au fost luate in discutie si tarifele practicate de furnizorii comerciali si problemele de educare a utilizatorilor si de confidentialitate a mesajelor. S-au discutat si evenimentele neplacute - patrunderile frauduloase in retea si daunele produse de hackerii de pe la noi. Evi Nemeth a donat o carte - retrospectiva greselilor din scurta istorie a dezvoltarii Internet, din SUA. Legat de problema lipsei legilor adecvate comunicatiei electronice, prof. Evi Nemeth ne-a oferit ideea contractului dintre utilizator si furnizorul de servicii, cu aspectele sale juridice in respectarea obligatiilor partilor. Ni s-au prezentat succint si planurile acestor furnizori pentru viitorul imediat, atat ca perfectionare a comunicatiei, cat si ca oferta informationala. Mi-ar fi placut sa se discute ceva mai mult despre oferta informationala, despre serverele ftp, gopher, web existente, continutul si accesibilitatea lor. Mai mult decat despre intentii. Astfel furnizorii de acces la Internet s-ar fi departajat mai limpede si profesionalismul ar fi strabatut mai usor spre sala. Discutiile au fost atat de numeroase incat e greu sa le mentionez. Am regretat atacul indreptat impotriva Fundatiei Soros si discutiile jenante privind asa zisa concurenta neloiala provocata de accesul gratuit!
Tot la rubrica discutii a fost anuntat si proiectul unei reviste romanesti 'Planeta Internet', traducere si adaptare a revistei frantuzesti omonime. Participantii au primit ca semnal numarul pe octombrie si declaratie de intentie.
In expozitia care a functionat pe toata durata conferintei, am remarcat, pe langa pc-urile ce permiteau conexiunea la PCNet (chiar daca apartineau si altor firme), demonstratiile multimedia si CAD (reprezentanta firmei Bentley), standul SUN Microsistems cu al sau Java Station despre care am mai pomenit, o bogata oferta de componente pentru realizarea de retele (de la conectori si prize pana la bridge-uri si hub-uri...), mai ales la Tornado Computers (Constanta), si frumoasa oferta de carte si alte publicatii (RomSys, Agora), unde am numarat cateva zeci de titluri privind accesul la Internet si tehnologia informatiei.
Programul social al conferintei a inclus un cockteil, deosebit de bogat in preparate de inalta tinuta, miercuri 30 octombrie, dupa ora 20, in holul de la Palatul Copiilor, precum si un banchet pentru invitatii mai importanti, la Restaurantul Ambasador. Pauzele conferintei au fost 'umplute' cu cafelele disponibile pentru participanti pe baza unor tichete. Astfel discutiile dintre participanti au fost mai lejere si mai placute.
O nota buna de asta data si echipei care a asigurat curatenia si serviciile mai putin vizibile ale conferintei. Pacat ca, la o conferinta unde s-a discutat atat despre comunicatii, unde tehnologia informatiei si comunicatiilor era prezenta la fiecare stand expozitional, un apel telefonic se putea da/primi doar la centrul PCNet, prin bunavointa lui Mihai Batraneanu sau a Alinei Nemes.
Ar mai fi de discutat volumul cu lucrarile conferintei. Ma limitez doar la o observatie - nu apar numele celor implicati in tiparirea lui. Care nu a fost prea usoara.